Un taximetrist din SUA a devenit celebru în întreaga lume datorită pozelor pe care le-a realizat pe parcursul a 30 ani, pe străzile New York-ului.
Matt Weber a început documentarea despre viața urbană a celebrului oraș american în 1978 și imediat s-a îndrăgostit de imaginile pe care le putea surprinde cu ajutorul aparatului de fotografiat.
A imortalizat New York-ul sub diverse aspecte: sărăcia, violența, singurătatea, dar și dragostea, scrie Daily Mail. Cea din urmă temă abordată s-a concretizat într-o colecție de imagini în care diverse cupluri apar sărutându-se.
Cele mai frumoase fotografii realizate de Matt Webber de-a lungul timpului au fost adunate și publicate în albumul „The Urban Prisoner”.
Mai multe detalii despre proiectul lui Matt Webber, dar și imagini, sunt disponibile aici.